Dezvoltarea neuropsihica

Caracterizare generala
Perioada de dezvoltare cuprinsa in intervalul 1-3 ani, numita si perioada anteprescolara sau mica copilarie, se caracterizeaza prin mari progrese psihice. Copilul anteprescolar este in general instabil din punct de vedere psihomotor (pe plan cognitiv, afectiv si intentional). Conduita copilului este de cautare-miscare, urmata de cresterea nervozitatii copilului. El este absorbit de noutatea mediului a carui cunoastere devine o necesitate.

Perioada anteprescolara este impartita in trei etape:

  • Etapa I: (12-18 luni) in care:
  • Intre 12-15 luni – moment de echilibru;
  • Intre 15-18 luni – moment de mobilitate si nestatornicie.
  • Etapa a II-a:(18 luni – 2.5 ani) – inceputa cu un moment de echilibru si continuata cu o predominanta a starii de nervozitate.
  • Etapa a III-a:(2.5 – 3 ani) – caracterizata prin echilibru.

Activitatea fundamentala a copilului anteprescolar este manipularea obiectelor, mana devenind organ de cunoastere.

Elementele principale prin care se concretizeaza dezvoltarea anteprescolarului sunt:

  • Perfectionarea mersului;
  • Dezvoltarea limbajului cu largirea contactelor si a comunicarii;
  • Cresterea capacitatilor de cunoastere (dezvoltarea reprezentarilor, memoriei, imaginatiei, gandirii,limbajului);
  • Cresterea independentei copilului si constituirea mai evidenta a constiintei de sine cu delimitarea mai clara a eului de noneu;
  • Nuantarea vietii afective;
  • Constituirea primelor conduite civilizate.

Pornind de la aceste elemente, ne retin atentia cinci mari achizitii la varsta anteprescolaritatii:

  • dezvoltarea motricitatii;
  • dezvoltarea limbajului;
  • dezvoltarea functiilor cognitive si a activitatii de cunoastere;
  • dezvoltarea comportamentului social;debutul personalitatii infantile cu formarea constiintei de sine.

Dezvoltarea motricitatii

Dezvoltarea motricitatii la anteprescolar contribuie nu doar la dilatarea extrema a realitatii inconjuratoare, ci si la accesibilizarea si stapanirea ei. Progrese insemnate face locomotia.

  • In jurul varstei de 1 an copilul se ridica in picioare, se deplaseaza daca este sustinut. La 15-18 luni isi insuseste bine mersul. La 20 luni copilul se poate deplasa singur, in toate directiile fiind stapan pe sine. Treptat se trece de la mersul normal la alergat si de la mersul pe varfuri la salt.
  • Se dezvolta intens si activitatea de manuire a obiectelor.
  • La 1 an si 3 luni suprapune cu placere 2 cuburi, bea singur din cana si foloseste neindemanatic lingurita.
  • La 1 an si 6 luni suprapune 3 cuburi, incearca sa duca singur lingurita la gura.
  • La 2 ani suprapune 4 cuburi, rasfoieste o carte, isi scoate ciorapul, desurubeaza sau pune dopul unui flacon, duce lingurita fara sa verse mancarea, deseneaza ghemul.
  • La 2 ani si 6 luni suprapune 6 cuburi, insira inele si bile de lemn, insurubeaza un capac, isi pune singur caciula, deseneaza cuibul.
  • La 3 ani suprapune 9-10 cuburi, margele pe sarma, apar jocurile cu tema (jocul cu papusa), mananca singur, isi pune pantofii, se spala pe maini, deseneaza cercul, linii verticale si orizontale.
  • Pana la varsta de 3 ani, copiii dobandesc abilitatea de a trece de acte globale, elementare, de manipulare a obiectelor la actiuni utile (exemplu ingrijirea papusii).

Dezvoltarea limbajului vorbit

Limbajul oral, una dintre achizitiile cele mai importante ale anteprescolaritatii, se dezvolta din nevoia copilului de a fi inteles de cei din jur si din nevoia de a utiliza corect denumirile obiectelor.

Componentele limbajului sunt importante:

  • Componenta senzorio-motorie.

Copilul se joaca cu vocea cum se joaca cu mainile, apoi treptat actiunea verbala se detaseaza de actiunea materiala, se interiorizeaza si devine actiune mentala.

  • Componenta intelectuala.

Prin repetare, cuvintele se integreaza in situatiile respective si devin evocatoare. Capacitatea copilului de a vorbi este precedata de o intelegere globala a realitatii.

  • Componenta afectiva.

Sentimentele de dragoste ale mamei constituie factori de manipulare a limbajului.

In evolutia limbajului sunt parcurse mai multe stadii:

  • Stadiul cuvantului – fraza in perioada 12-18 luni, in care cuvantul contine o mare incarcatura informationala.
  • Stadiul „pre-frazei” in perioada 18-24 luni, in folosirea cuvintelor insirate unele dupa altele, mai ales dupa importanta lor afectiva.
  • Stadiul „preconceptelor” dupa 2 ani, care se afla la jumatatea drumului intre general si individual.
  • Stadiul „frazei gramaticale” incepand de la 2 ani si cateva luni, in care copilul exprima pre-judecati, relatii intre notiuni.
  • Stadiul „structurii sintactice” la inceputul celui de-al treilea an de viata.
  • Stadiul „diferentierii formelor gramaticale” in cursul celui de-al treilea an, cu existenta constiintei de sine. Copilul diferentiaza persoana intaia a pronumelui personal.

Intre 1 si 3 ani copilul trece prin numeroase subetape de perfectionare a comunicarii verbale, in care au loc urmatoarele fenomene:

  • Trecerea de la holofraze (cuvinte propozitii) la propozitii scurte formate in limbajul mic cu cuvinte primare conservate prin traditie in familie (dupa 14-15 luni). Desi foloseste acest limbaj copilul intelege si corespondentii acestor cuvinte in limbajul curent. Intelegerea verbala a adultului de catre copil poate fi numita competenta, iar capacitatea de a produce si folosi cuvintele in comunicare – performanta.
  • Exista trei situatii de asimilare a vorbirii curente:
    • perceperea obiectului si a cuvantului prin care acesta este denumit;
    •  reconstituirea de catre copil a unor situatii trecute;
    • reproducerea de catre copil, pe cale imaginativa, a unei povesti accesibile.
    • La varsta de 2 ani apare intrebarea „ce este asta?”, moment denumit „marea identificare”.

La 2 ani si jumatate copilul creaza prin cuvinte situatii si imagini (povesti). Are loc o dezvoltare rapida a exprimarii verbale in propozitii gramaticale.

La aceasta varsta se manifesta structura generativa a limbajului, un cuvant odata insusit, poate fi folosit in numeroase combinatii, fara a fi intervenit o invatare suplimentara.

Limbajul copilului de 3 ani este situativ, copilul povesteste ca si cum ar participa el insusi la evenimente.

  • Dezvoltarea treptata a auzului fonematic cu functie corectoare asupra vorbirii, favorizeaza defectele de vorbire la varsta anteprescolara.

Mai frecvente sunt:

  • reducerea si inlocuirea articulatiilor complexe cu articulari simple (sarpe – salpe, avionul – onul), in perioada 1 an si 4 luni – 1 an si 10 luni;
  • eliziunea de sunete din corpul cuvintelor, inlaturandu-se de obicei cele neaccentuate (busu in loc de autobuz);
  • contaminarea in domeniul flexionarii cuvintelor (am mergut in loc de am facut);
  • fenomenul perseverarii in pronuntie (miau-miau, cucurigu -rigu -rigu);
  • mutarea confortabila a silabelor (cribit – chibrit).

Dezvoltarea functiilor cognitive si a activitatii de cunoastere

Treapta senzoriala

  • Sensibilitate, perceptie

Se dezvolta perceptiile gustative si olfactive, dar inca mai duce obiectele la gura. Manifesta preferinte pentru unele alimente. Copilul diferentiaza mai clar dimensiunile prin intermediul a trei simturi aflate in legatura: tactil, vizual si chinestezic. Perceptia timpului si spatiului nu sunt inca bine dezvoltate. La un an si jumatate copilul manifesta simtul muzical, apoi simtul ritmului si auzul fonematic, interes pentru figurile colorate din revista. Percepe mai greu obiectele mai mici si pe cele aflate la distanta. Dupa varsta de 12 luni, la cerere, copilul arata ochii, gura, nasul, imita gesturi, actiuni simple, chiar indeplineste ordine simple avand capacitatea de a analiza perceptiv comportamentele simple in actiuni cu scop. La 18 luni identifica obiecte simple in planse in care sunt reproduse aceste obiecte.

La 21 luni poate arata 4-5 parti ale corpului propriu.
La 33 luni observa lipsa unei parti din corpul unei papusi.
La 36 luni percepe raporturi intre obiectele reprezentate.
Complexe activitati perceptive sunt prilejuite de jocul cu cuburi.

  • Reprezentari

Anteprescolarul are reprezentari. El cauta obiectul pierdut, la denumirea obiectului il evoca in mod corespunzator. Reprezentarile sunt insa saturate de insusiri senzoriale nesemnificative in detrimentul celor importante.

Prin reprezentari este posibila formarea patern-urilor perceptive care favorizeaza perceptia obiectelor (faza de identificare in procesul perceptiv).

  • Treapta logica

Treapta logica cuprinde atentia, memoria, gandirea, limbajul si imaginatia anteprescolarului.

  • Dezvoltarea atentiei

Antrenarea copilului mic in jocul de manuire a obiectelor, in relatiile si dialogurile cu adultii, faciliteaza concentrarea atentiei pentru aceeasi activitate, ajungand la varsta de 3 ani la o durata de 15 minute.

  • Dezvoltarea memoriei

La varsta anteprescolara memoria copilului are un pronuntat caracter afectogen, mecanic si involuntar. Se memoreaza pe baza asociatiei de contiguitate (memoria de scurta durata) si pe baza pregnantei afectogene a evenimentelor.

  • Dezvoltarea gandirii si limbajului

Gandirea anteprescolarului se dezvolta in cadrul actiunii cu obiectele si a actiunii verbale. Conduitele verbale contribuie la dezvoltarea gandirii.

Prima, numita si „marea identificare” prin intrebarile copilului „Ce este asta?” permite identificarea si diferentierea obiectelor, desprinderea lor de fond. Aceasta etapa este prezenta in jurul varstei de 2 ani.

Cea de-a doua etapa a obsedantului „De ce?” in care copilul asteapta nu o explicatie cauzala, ci una finalista (la ce foloseste obiectul respectiv?), debuteaza la 3 ani si se prelungeste si in stadiul urmator.

Gandirea anteprescolarului este primitiva si egocentrica. Copilul nu poate depasi propriile sale dorinte. Totul functioneaza dependent de el. Apare animismul gandirii (tot ce inconjoara copilul este insufletit), copilul incepe sa creada in propria lui putere de a produce anumite efecte (daca bate papusa aceasta se va cuminti).

Piaget a elaborat cel mai coerent sistem de periodizare a dezvoltarii cognitive in mica copilarie.

Stadiile dezvoltarii cognitive in perioada 1-3 ani sunt:

– Stadiul schemelor tertiare (12-18 luni). Copilul experimenteaza activ, prin incercare si reluare a actiunilor, conduite cognitive pentru a afla efecte noi.

– Stadiul inventiei si reprezentarii (1-2 ani). In rezolvarea unor probleme noi copilul inventeaza solutii spontane, incercarea si eroarea avand loc la nivel de reprezentare.

– Stadiul operatiilor simbolice (2-4 ani) caracterizat prin imitatia actelor si actiunilor, jocul simbolic si dezvoltarea limbajului. In acest stadiu copilul dispune de preconcepte.

Imitatia actelor si actiunilor sale este deopotriva instinct, invatare, integrare. Prin imitatie, copilul este pus in posesia functiilor necesare in esenta lui de om, fiind comparabila cu ereditatea si experienta personala a acestuia.

In centrul jocului simbolic sunt folosite simbolurile (batul in loc de calut). Semnele si simbolurile reprezinta semnificantele (entitati distincte in raport cu obiectele semnificate), iar obiectele reprezinta semnificatele. Diferenta intre semn si simbol este aceea ca semnul nu se aseamana cu obiectul, este arbitrar si presupune viata sociala, iar simbolul se aseamana cu obiectul, nu presupune viata sociala dar poate fi socializat (valabil pentru mai multi copii).

Dezvoltarea limbajului are loc initial sub forma folosirii cuvintelor ca simboluri.

Functia simbolica isi face aparitia cel mai devreme la 1,6 ani, cand prin actiunea sa imitativa, ii apar copilului pe plan mintal schemele simbolice (scheme de actiune ce ies din contextul obisnuit – prezentul si evoca o situatie absenta devenind simulare).

De la aparitia limbajului pana la varsta de 4 ani intalnim perioada inteligentei preconceptuale.

Preconceptul se afla la jumatatea drumului intre generalitatea conceptului si individualitatea sferei sale. Copilul nu face distinctia intre toti si cativa.

La aceasta varsta intalnim „realismul optic”, termen introdus de Jean Piaget si care inseamna reflectarea lumii obiective dincolo de continutul actiunii sale conform datelor aparente ale perceptiei. Copilul intampina dificultati in cunoastere deoarece el nu dispune de rezultate ale propriilor sale explorari (exemplu: copilul considera ca umbra care dispare e tot atat de putin izolabila ca orice obiect de pe masa pe care-l ascundem).

Preconceptul este asociat cu cuvantul dar ramane doar simbol nefiind inca desprins de imaginea concreta. Este semn deoarece functioneaza in mintea copilului ca o eticheta nedesprinsa de obiectul respectiv.

Rationamentul ce leaga preconceptele este numit „transductie” (copilul explica fenomenul, nu „cum s-a petrecut”, ci ca s-a petrecut „ca si”.

  • Dezvoltarea imaginatiei

Imaginatia anteprescolarului se manifesta sub forma pasiva (a visului) si sub forma activa reproductiva (a scurtelor povestioare concrete), realul nefiind delimitat clar de fantastic.

Dezvoltarea comportamentului social

Manifestarile afective ale copilului sunt induse in special de formele si intensitatea afectelor celor din jur.

Anteprescolarul are multiple trairi afective:

  • Afectiunea fata de mama si persoanele din familie si gelozie cand mama mangaie alt copil;
  • Timiditate fata de straini;
  • Veselie in situatiile comice;
  • Satisfactie si suras cand este laudat;
  • Compasiune pentru cel suparat;
  • Teama si resentimente fata de personajele negative;
  • Manie impotriva autoritatii adultului.

Trairile afective ale anteprescolarului, desi intense si explozibile, nu sunt profunde, nici durabile.

  • Se remarca doua perioade de instabilitate in viata anteprescolarului cu comportamente recalcitrante, irascibilitate, nervozitate si anume:
  • In ceea ce priveste evolutia relationarii sociale, in aceasta perioada putem oferi cateva exemple:

– La 15 luni, datorita contradictiei dintre nevoia de miscare a copilului si dependenta sa inca foarte mare de adult;

– La 2 ani si jumatate, datorita posibilitatilor sale mici de adaptare la cerintele complexe ale adultului.

– La 21 luni gaseste foarte amuzante jocurile cu adultii.

– Dupa 2 ani se apropie de ceilalti copii pe care ii trateaza ca pe jucarii.

– La 3 ani simte nevoia unei apropieri active de alti copii pentru jocuri sau activitati de instruire.

Debutul personalitatii infantile

  • Viata interioara a copilului, perfectionata fata de perioada anterioara, constituie premisa debutului personalitatii.
  • Psihologii H. Wallon, W. Stern, si B. G. Ananiev au explicat aparitia si dezvoltarea constiintei de sine la copilul anteprescolar, prin dobandirea de catre acesta a doua capacitati insemnate:
  • Formele constiintei de sine sunt:
  • Procesul conturarii propriei identitati a copilului (diferentierea lui ca persoana printre celelalte persoane) se observa in trei situatii:
  • Capacitatea copilului de a separa propriile sale actiuni de obiectele supuse actiunii.
  • Capacitatea copilului de a delimita, pe plan mental, propria persoana fata de alte persoane si fata de propriile actiuni. Astfel, copilul realizeaza o delimitare tot mai clara a urmatoarelor raporturi:
    • Raportul intre sine si obiectele actiunii;
    • Raportul intre sine si ceilalti membrii ai familiei;
    • Raportul intre sine si actiunea sa.
  • Sinele material: copilul recunoaste obiectele personale, caracteristicile corporale proprii, se instituie autocontrolul sfincterian.
  • Sinele spiritual: copilul considera experienta sa personala singura valabila.
  • Sinele social: copilul cunoaste unele reguli de conduita civilizata (merge la toaleta, se spala pe maini), retine ceea ce este permis si ce nu si apreciaza dupa criteriul bine/rau propriile fapte si faptele celorlalti.
    • Dupa 2 ani copilul foloseste pronumele personal „eu”;
    • Cresterea opozitiei copilului in anumite situatii, fapt ce marcheaza exprimarea crispata a constiintei de sine;
    • Raportarea cunoasterii se face „la sine” si „pentru sine” datorita caracterului limitat al adaptarii si cunoasterii sale generale. Copilul este ca si in „centrul lumii”, nimic nu se intampla fara legatura cu el.

Identitatea de sine apare in momentul in care copilul se recunoaste in oglinda. Identitatea de sine este un proces care se realizeaza progresiv si capata constanta cand copilul vorbeste despre sine, folosind pronumele personal „eu”. Totodata se formeaza si imaginea de sine, copie fidela a imaginii pe care i-o propun altii despre el.

Pe fondul identitatii de sine si a starilor afective frecvent traite de copil se instaleaza primele trasaturi caracteriale: dependenta excesiva, capriciozitatea, agresivitatea, timiditatea.

2019-03-22T11:33:42+00:00